Alianţa Modova Noastră s-a lansat oficial în campania electorală. Miercuri, într-o conferinţă de presă, aceştia au făcut public programul şi priorităţile electorale pentru alegerile din 29 iulie. Mai multe detalii ne oferă corespondenta Dorina Iurcu.
AUDIO
„Fii stăpân la tine acasă!" acesta este sloganul cu care intră în cursa electorală AMN. Formaţiunea îndeamnă electoratul să opteze pentru un viitor mai bun şi pentru un trai omenesc, a declarat vicepreşedintele partidului Valeriu Cosarciuc.
Liderul AMN, Serafim Urechean a declarat că comuniştii timp de 8 ani au compromis valorile democratice şi au adus prejudicii materiale ţării. Urechean a reiterat că scopul principal al partidului său este înlăturarea comuniştilor de la purete.
Serafim Urecheam a mai specificat că AMN va acorda o deosebită atenţie unităţii teritoriale Găgăuzieri, pentru că spune el a primit mai multe apeluri de susţinere din partea populaţiei din regiune. În Autonomia Găgăuză sunt peste 100 de mii de algători cu drept de vot, iar în urma verificării liselor electorale sunt cu 22 mii de cetăţeni cu drept de vot mai puţini decât au figurat pe listele utilizate la alegerile din 5 aprilie curent. Liderul AMN spune că nu face o distincţie etnică a populaţiei din Moldova aşa cum ironizează problema comuniştii, care pot provoca un conflict etnic prin declaraţiile lansate.
Întrebat despre posibile coaliţii, Urechean a spus că nu îşi doreşte una, pentru că unele partide ca PD s-au folosit de AMN acum 8 ani, când după ce au ajuns în Legislativ au părăsit blocul Moldova Democrată. Urechean a mai spus că nu crede în sinceritatea lui Lupu, pentru că acesta nu a adoptat o poziţie fermă cu referire la PCRM. Liderul AMN însă nu exclude posibilitatea includerii pe listele formaţiunii sale, a unor reprezentanţi ai partidelor extraparlamentare cu aceleaşi viziuni anti-comuniste, dar asta se va întâmpla doar după discuţii mai serioase cu partenerii din PL şi PLDM.
Bravo d-le Urechean! Bun slogan! Sa speram ca pe 29 iulie toti vom fi stapani la noi acasa si nu sobolanii de comunisti.
+0
Bravo Autor: nenea Ion,
iulie 02, 2009
Bravo d.URECHEAN capul sus,nu va uitati la lepadaturi ce scriu prostii sunt niste perduti sau cum lea mai zis seful lor CORDUNEANU sunt niste RISURI si LEPADATURI ai societatii ma refer la s ceornii si igor.
+0
Pentru Serafim Autor: teo,
iulie 02, 2009
Serafim,sandu şi alţi zombaţi întrebaţil pe Urecheanu ce legatură are el cu hoţii în lege Bulgaru şiChitaeţ??? Sau vouă va fost bine în anii 90 cînd tot era în mîinile mafiei?
+0
Bravo,d Urecheanu! Autor: Sandu,
iulie 02, 2009
Fiecare din noi sa fim stapin la noi acasa,votul nostru corect va sustine opozitia. Jos komunistii! Rusine mancurtilor si scorpionilor ce musca si ataca opozitia!
+0
... Autor: igori,
iulie 02, 2009
urecheanu tradator persoana cara nu merita dea fiin parlamentul RM dar merita dea fi dus la..............?e un safist da nu un moldovean
+0
... Autor: s ceornii,
iulie 02, 2009
este o minciuna daca el inca nu e stapin la el acasa sa plece din urma prietenilor lui care sunt criminai ca ei nic nu puate vorbi sunt niste lepadaturi care nu mereta sa fie la conducere
+0
urare de succes Autor: serafim,
iulie 01, 2009
D-le Urechean! Aşa a vrut Dumnezeu, ca eu să port acelaşi prenume ca şi D-stră- Serafim. Sănt cu mult mai tînăr ca şi D-stră- dar împart aceleaşi idei. Vă rog, ţineţi-vă tare precum v-m ştiut pînă acum. Ce-mi doresc mie, aceiaşi Vă doresc şi D-stră. De la 30 iulie să trăim cu totul într-o altă ţară- unde nu ne vom mai teme de aşa tipi cum ar fi mişin, papuc, IUDA-ROSCA.
Bravo dle Urechean!!!