|
NATO şi Rusia au decis sambătă in Corfu să işi reia cooperarea politică şi militară, iar Consiliul NATO-Rusia funcţionează din nou, a anunţat secretarul general al organizaţiei Jaap de Hoop Scheffer, la finalul reuniunii, transmite AFP.
secretarul general al NATO a precizat că "divergenţe fundamentale" continuă să existe intre membrele Alianţei şi Rusia, in ceea ce priveşte Georgia. Războiul ruso-georgian din august 2008 antrenase suspendarea contactelor la nivel inalt intre Moscova şi NATO şi la paralizia Consiliului NATO-Rusia.
Reuniunea ministerială informală a Consiliului de sambătă din Corfu a fost prima la acest nivel de la conflictul din Georgia.
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a discutat cu omologii săi şi numărul doi din Departamentul Stat american James Steinberg timp de mai mult de două ore. La intalnire au participat şi premierii italian Silvio Berlusconi şi elen Costas Karamanlis.
Ambasadorul rus la NATO Dmitri Rogozin apreciase recent că reuniunea din Corfu trebuie să permită reafirmarea principiilor pe care este fondată cooperarea politică dintre Rusia şi NATO, fără de care nu este posibilă relansarea cooperării militare.
Reuniunea are loc inaintea unei informale, tot in Corfu, a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare in Europa (OSCE) prezidată in prezent de Grecia. Reuniunea OSCE este consacrată misiunii organizaţiei in Georgia, al cărei mandat a expirat la 31 decembrie. Rusia se opune reinnoirii mandatului, precum şi menţinerii in Geogia a celor 20 de observatori militari neinarmaţi desfăşuraţi după conflictul de vara trecută, al cărei mandat expiră la 30 iunie.
Discuţiile despre aceste misiuni au fost suspendate de OSCE cu speranţa că Rusia işi va schimba punctul de vedere, dar organizaţia a lăsat uşa deschisă reluării discuţiilor, chiar şi după expirarea mandatelor. "Preşedinţia elenă este gata să asculte noi propuneri", a declarat purtătorul de cuvant al OSCE, Martin Nesirky.
Lavrov va participa la reuniunea OSCE, din care fac parte 56 de ţări din Europa, Caucaz şi Asia Centrală, precum şi Statele Unite şi Canada. Lavrov apreciase, la o reuniune OSCE de la Viena de săptămana trecută, că războiul dintre Rusia şi Georgia de vara trecută a ilustrat "lacunele structurale" ale dispozitivului de securitate european, articulat in jurul NATO şi OSCE. Preşedintele rus Dmitri Medvedev a propus in iunie 2008 un nou pact de securitate paneuropean (de la Vladivostok la Vancouver), o idee primită cu scepticism de partea occidentală.
La reuniunea din Corfu participă şi ministrul roman de Externe Cristian Diaconescu.
Z.O.
 |