Inchide
 
 

Obama l-ar putea face pe Medvedev mai puternic ca Putin
Scris de Ziare.com   
Joi, 25 Iunie 2009 10:37

Premierul Vladimir Putin a pastrat puterea in Rusia, chiar daca Medvedev este presedinte. Barack Obama trebuie sa-si concentreze atentia pe Medvedev, dand Rusiei o sansa de liberalizare, spune Boris Nemtov, fost prim-ministru rus si oponent al lui Putin.

"Rusia este o tara a secretelor si a misterelor. Acesta este insa cel mai mare mister: cine este de fapt presedinte si cine este seful", a declarat Nemtov, in cadrul unei intalniri la New York.

Nemtov arata ca Putin controleaza de fapt Rusia din umbra, iar premierul Medvedev este vazut ca fiind slab, insa el este de fapt cel care poate democratiza tara, relateaza Reuters.
Presedintele american Barack Obama trebuie sa isi concentreze atentia pe intarirea relatiei cu Dmitri Medvedev, in cadrul vizitei sale de la Moscova din 6-8 iulie, spune Nemtov.

"Problema lui Medvedev este ca nu stie cum sa fie presedinte. Daca Obama arata ca Rusia are un presedinte si ca numele sau este Medvedev, ar fi foarte bine pentru toata lumea", a declarat el, adaugand ca in Rusia se ignora problema drepturilor omului si a libertatilor individuale si asta inseamna un esec strategic.

El l-a indemnat pe presedintele Obama sa se intalneasca cu grupurile pentru apararea drepturilor omului, insa nu doar cu cele pro-Putin, cum si-ar dori premierul rus.

Popularitatea lui Putin depinde de un "contract invizibil" cu poporul rus, spune Nemtov: oamenii cred ca Putin ii va imbogati in schimbul drepturilor lor sociale si politice, insa criza actuala submineaza acest contract, motiv pentru care este o oportunitate pentru Medvedev de a prelua puterea.

 

Sursa: Ziare.com
Autor: Livia Stroie

Comentarii (0)Add Comment

Lasa comentariu
mai mic | mai mare

security code
Scrie caracterele afisate


busy
 

Facebook Twitter RSS Feed 
(AUDIO) Magazin Istoric din 13 martie 2010 (AUDIO) Magazin Istoric din 13 martie 2010 15.03.10 - Magazin Istoric din 13 martie 2010
(AUDIO) IPSDD - Protagonist Vlad Ciubucciu, 14.03.10 (AUDIO) IPSDD - Protagonist  Vlad Ciubucciu, 14.03.10 15.03.10 - Sper, dragi radioascultători, să trăiţi şi Dvoastră la...
(AUDIO) Perpetuum Matinal – 13 martie 2010 (AUDIO) Perpetuum Matinal –  13 martie 2010 13.03.10 - "Perpetuum Matinal" - 13 martie 2010, moderată de jurnalist...
(AUDIO) Radio-Jurnal – 12 martie 2010 (AUDIO) Radio-Jurnal – 12 martie 2010 13.03.10 - Radio-Jurnal - 12 martie 2010
(AUDIO) Forum Radio – 12 martie 2010 (AUDIO) Forum Radio – 12 martie 2010 13.03.10 - Forum Radio - 12 martie 2010
(AUDIO) Istoria în mişcare, ediţia de sâmbătă, 13 martie 2010 (AUDIO) Istoria în mişcare, ediţia de sâmbătă, 13 martie 2010 13.03.10 - Istoria în mişcare, ediţie de sâmbătă, 13 martie 2010...
busyIncarc poll...
Stirea saptaminii
Parteneri media

Horoscop zilnic

JoomlaWatch Stats 1.2.7 by Matej Koval