Cu vreo două luni în urmă ne întrebam, în presa de la Chişinău, în ce monedă se va face „stabilizarea" R. Moldova: „euro" sau „rublă"? Evenimentele recente au confirmat presupunerile noastre. Moscova a fost mai rapidă şi a reuşit să facă preşedintelui Voronin „o ofertă care nu se poate refuza". Vizita acestuia în Federaţia Rusă ne-a arătat că Moscova nu şi-a schimbat strategia decât, eventual, tacticile. Căci oricât de mare ar fi criza în Rusia - şi e mare, dacă Putin aruncă cu stilouri în oligarhii ruşi! - tot mai puternic se resimte aceasta în ceea ce Rusia numeşte „străinătatea ei apropiată". Din rezerva de 600 de miliarde de dolari, Moscova a pus deoparte o sumă din care finanţează, economic şi politic, regimurile amice. R. Moldova nu a făcut, prin vizita din 22 iunie a lui Vladimir Voronin în Rusia, decât să întărească şi să expliciteze această tendinţă.
Incapacitatea Chişinăului de a negocia cu FMI-ul şi decizia de a cere bani de la Moscova este în primul rând o decizie politică. Banii FMI-ului nu se livrează fără condiţionalităţi economice şi sociale dure sau fără obligaţii din partea celui care primeşte banii să facă reforme; mai ales în perioadă de criză. Spre deosebire de politica FMI, banii Moscovei se dau fără condiţii legate de reforme structurale. Nici nu are importanţă, la acest punct, dacă bani ruseşti vor veni cu adevărat şi în ce cantitate. Chişinăul a făcut alegerea! Banii Moscovei sunt politici, mai degrabă geopoliticii, iar liderii care îi primesc ştiu asta foarte bine. Şi mai ştiu ceva: că niciodată banii Moscovei nu sunt pe gratis!
Reprezentanţii Bruxelles-ului contemplă, melancolic, gesturile prezidenţiale şi se consolează că, până la urmă, Voronin se va întoarce la ei. Sau, cel puţin, că nu va pleca definitiv în braţele ruseşti. Grea situaţie pentru unii reprezentanţi occidentali!
Cum s-a ajuns, totuşi, aici? Persistând naiv în ideea că „revoluţia din capul lui Voronin" va genera, prin reforme, europenizarea R. Moldova, unii reprezentanţi occidentali au jucat, sistematic, cartea Voronin (plus câţiva apropiaţi de-ai acestuia) fără să considere niciodată în mod serios o eventuală alternativă. Abia acum - când eşecul PCRM devine evident - se pare că instituţiile occidentale iau în serios o posibilă alternativă la guvernarea comunistă, devenită din ce în ce mai puţin credibilă. Să vedem cum se va concretiza această atitudine.
Moscova nu a jucat aşa. Mult mai abilă, a sugerat deja, discret, o alternativă la Vladimir Voronin şi nu o dată priveşte amuzată, probabil, cum numerele unu şi doi din Parlamentul R. Moldova - adică Vladimir Voronin şi Vladimir Ţurcanu - se afişează radioşi la reuniunile oficiale, cercetându-se însă reciproc, suspicioşi şi pe furiş. Rusia e liniştită: oricând, alternativa e la dispoziţie!
Pe plan intern, scena politică începe să se clarifice. De departe cel mai important eveniment politic a fost crearea a ceea ce s-a numit un „front anti-comunist de cooperare în campania electorală". Promotorii sunt cele trei partide liberale care au intrat în Parlament după scrutinul din 5 aprilie. Aparent nespectaculos, gestul arată coerenţă şi este în spiritul a ceea ce opoziţia anunţase încă înainte de alegerile parlamentare. Iată că acum, într-o nefirească tăcere a presei de la Chişinău, această iniţiativă capătă contur şi se vorbeşte despre semnarea unui acord de parteneriat politic „menit să se întrunească săptămânal în cadrul unui Consiliu Politic pentru a decide asupra strategiei şi tacticilor electorale comune". Premisele sunt bune şi ideea nu trebuie să rămână doar pe hârtie.
Şi situaţia „listei lui Lupu" începe să se limpezească, cel puţin la nivel poziţionării politice faţă de PCRM. Declaraţiile celui care deschide lista, dar şi ale preşedintelui Voronin, arată, în realitate, războiul dintre vechii parteneri nu s-a declanşat cu adevărat. Deocamdată cel puţin, politic vorbind, PD se află mai aproape de PCRM decât de Opoziţia liberală, chiar dacă poziţionarea „listei lui Lupu" este într-o zonă „centristă" - undeva între opoziţia liberală şi comunişti. Poziţie riscantă, totuşi, într-o atmosferă tensionată şi maniheistă, precum cea de la Chişinău. Viziunea „de tip punte" în politica internă a fostului preşedinte al parlamentului se reproduce şi la nivelul viziunii de politică externă. „Lista lui Lupu" este europeană - dar cine nu este aşa la Chişinău? - dar comunicativă cu Moscova, respectiv fără asperităţi faţă de vecinul european cel mai semnificativ. Adică ceva de genul, păstrând proporţiile, atitudinii Germaniei la nivelul UE. Şi, ducând speculaţia mai departe, nu e lipsit de interes să sesizăm că pe „lista lui Lupu" se află un fost ambasador al R. Moldova la Berlin sau că cel mai activ comentator din Germania al spaţiului R. Moldova a vorbit, la apariţia partidului, despre „evoluţii benefice" şi „echipă redutabilă". Dacă UE, în ansamblu, nu pare interesată de ce se petrece la Chişinău, probabil că nu toţi membrii ei, luaţi individual, gândesc în acelaşi fel. Evoluţia PD este de urmărit mai ales din acest punct de vedere.
AUDIO
Pentru Vocea Basarabiei, Dan Dungaciu, Bucureşti, 26 iunie 2009
Cu vreo două luni în urmă ne întrebam, în presa de la Chişinău, în ce monedă se va face „stabilizarea" R. Moldova: „euro" sau „rublă"? Evenimentele recente au confirmat presupunerile noastre. Moscova a fost mai rapidă şi a reuşit să facă preşedintelui Voronin „o ofertă care nu se poate refuza". Vizita acestuia în Federaţia Rusă ne-a arătat că Moscova nu şi-a schimbat strategia decât, eventual, tacticile. Căci oricât de mare ar fi criza în Rusia - şi e mare, dacă Putin aruncă cu stilouri în oligarhii ruşi! - tot mai puternic se resimte aceasta în ceea ce Rusia numeşte „străinătatea ei apropiată". Din rezerva de 600 de miliarde de dolari, Moscova a pus deoparte o sumă din care finanţează, economic şi politic, regimurile amice. R. Moldova nu a făcut, prin vizita din 22 iunie a lui Vladimir Voronin în Rusia, decât să întărească şi să expliciteze această tendinţă.
Comentarii RSS feed
